Bilanț pestriț

Redactor:
Ion CUPEN
Bilanț pestriț
  • Publicat:

Tăvălită în campionat, CFR Cluj renaște din propria cenușă și bate la Roma, în capitala fotbalului-industrie, acoperindu‑se de lauri. Scuturându-se de Andone, înlocuit cu un anonim secretat de fotbalul italian, CFR a devenit peste noapte vedeta României. Poate că au contat valorificarea lui Culio și Mureșan, neglijați până acum, repoziționarea lui Trică, dar și frica nebună de ridicol și discreditare. Oricum, Chelsea, viitoarea adversară, a descoperit CFR-ul, la care se uită ca atunci când ai da pe o pajiște senină peste o vietate nemaivăzută. Să zicem un miel cu aripi și gheare de vultur, de care nu ai învățat la școală.

Steaua se visa cu un picior pe grumazul lui Bayern, dar lucrurile au ieșit pe dos. Jocul anapoda, haosul tactic și lipsa de șansă s-au înfrățit, handicapându-i pe steliști. Lovindu-se de Zapata, nemții au învins la limită, acum când nu mai seamănă cu niște soldați căliți, ci cu niște dansatori perseverenți și grațioși.Meritorii egalurile Urziceniului și Vasluiului, la Hamburg și la Praga. Europa se crucește. N-a auzit nici măcar de orașele respective, darămite de denumirea cluburilor. Petrescu și Hizo ar merita câte un bust în pragul stadioanelor unde au modelat echipe atât de brave. Rapid a fost salvată de ridicol de portarul Pardo, cel înjurat cu patos până acum. Echipa joacă un fotbal de-a-ndoaselea. Giuleștiul a ajuns un cântec trist, ca un „Glasul roților de tren” îngânat într-o portugheză de mahala. Dinamo a dezamăgit cu jocul ei debusolat și tocit, susținut de o mână de fani declasați. În Timișoara cea bătută de soartă a dat și Partizan Belgrad. Într-adevăr, la omul sărac…

Ion CUPEN / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
Delia și Inna, în ipostaze unice, așa cum le vedeți o singură dată în viață! Apariții incendiare în plină stradă
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
A murit marea actriță. Adio, doamnă! A fost o legendă a lumii artistice
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×